Nu gresiti pe fondul celor 2 obiectiuni majore (desi nici versiunea initiala a legii 506/2004 nu avea aceasta obligatie a procurorului, iar obligatia inca exista pentru interceptarea continutului comunicatiilor), dar nu am fi de acord cu concluzia.

Asta pentru ca pe legea veche, exista o obligatie de supraveghere generalizata pentru toti operatorii – sa pastreze o categorie larga de date de trafic pt 6 luni. Pe cand pe legea noua nu doar ca nu exista aceasta obligatie, dar datele pot fi tinute doar cata vreme sunt dovedite ca necesare pentru scopul operatorului (nu a autoritatilor de aplicare a legii).
Mai mult, pe legea veche era un spectru larg de institutii din domeniul securitatii ce aveau acces la date (fara mandat), pe cand pe legea noua este clar ca trebuie mandat, iar autoritatilor pot fi doar cee prevazute de codul penal.

Asta nu inseamna ca e o lege buna – am scris de mai multe ori cu privire la limitele si erorile acesteia – /tag/proiect-lege-acces-date/

Apoi, a dispărut şi delimitarea infracţiunilor pt. care se poate cere mandat. Cu alte cuvinte, legea permite accesarea datelor chiar în cele mai banale cazuri, care nu prezintă pericol social deosebit. De exemplu, pentru infracţiuni “triviale” de genul ultrajului, distrugerii sau tulburării de posesie ori a ordinii şi liniştii publice.

În conlcuzie, la un an după decizia CCR, avem o lege mai intruzivă, cu şi mai puţine garanţii pentru viaţa privată decât aveam înainte, cu unica excepţie a obligativităţii existenţei unui mandat judecătoresc.

Dacă greşesc, vă rog să mă corectaţi.